Scrisoare pastorală la luminosul Praznic al Pogorârii Duhului Sfânt 2017

Ca in fiecare an, cu ocazia praznicului Pogorarii Duhului Sfant, cei cinci episcopi care alcatuiesc sinodul Mitropoliei Ortodoxe Romane a Europei Occidentale si Meridionale, adreseaza un cuvant pastoral tuturor credinciosilor din parohiile aflate sub purtarea lor de grija. Iata scrisoarea pastorala de anul acesta:

Preacuviosului și Preacucernicului Cler, 

Cinului monahal și poporului binecredincios din cuprinsul 

Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale,

Har, milă și pace de la Milostivul Dumnezeu, 

iar de la noi, părintești binecuvântări.

Preacuvioși şi Preacucernici Părinți,

Preacuvioase Maici, 

Iubiți frați și surori întru Domnul,

 

     Astăzi prăznuim întemeierea Bisericii care se naște odată cu pogorârea Sfântului Duh la Ierusalim, peste Sfinții Apostoli și peste ucenicii Domnului Hristos Cel răstignit și înviat, la cincizeci de zile de la Învierea Sa dintre cei morți. Lucrarea de mântuire a lumii se face, iată, prin Duhul Sfânt, în Biserică – Trupul lui Hristos – care ia forma văzută în lume, prin venirea Sf. Duh în chip de limbi de foc în cetatea Ierusalimului. Lucrătorul tainei mântuirii noastre este Duhul Sfânt, Care dintr-ale Fiului ia și Îl face cunoscut lumii: “Acela Mă va slăvi – zice Domnul despre Sfântul Duh – pentru că din al Meu va lua și vă va vesti.” (Ioan 16,14). Adică din iubirea Sa mai presus de toate pentru om, cea care L-a urcat pe Cruce, care s-a făcut treaptă spre Crucea mântuitoare, din aceea ne va vesti și ne va face să Îl cunoaștem pe Purtătorul ei în lume. Iubirea lui Hristos este cea care ne lucrează mântuirea prin iertarea păcatelor noastre. Duhul Sfânt, Care se face părtaș mântuirii, ca purtător al iubirii divine și al iubirii jertfelnice a Fiului, lucrează în noi prin iertare și o aduce în sufletul fiecăruia dintre noi, personal. Dar iată că această lucrare a Duhului de înnoire a omului în Biserică prin iertarea păcatelor, pe care Hristos a împlinit-o odată pentru totdeauna, ne-o împărtășește prin slujitorii Săi, pe care-i numește „prietenii” Săi (Ioan 15,14), apostolii. Prin ei și prin urmașii acestora, episcopii, și prin aceștia și preoții, Hristos, prin Duhul Sfânt, lucrează mântuirea oamenilor până la sfârșitul veacurilor. Deja după Învierea Sa din morți, Domnul Iisus Hristos a intrat prin ușile încuiate în mijlocul ucenicilor Săi, anticipând pogorârea Sf. Duh, zicându-le : „Precum M-a trimis pe Mine Tatăl vă trimit și Eu pe voi. Și zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: Luați Duh Sfânt; cărora le veți ierta păcatele, le vor fi iertate și cărora le veți ține, vor fi ținute.” Domnul Hristos îi face părtași pe Sf. Apostoli lucrării Sale în lume – cea de mântuire a neamului omenesc – prin darul Duhului Sfânt revărsat peste ei, care le dă puterea de reînnoire a omului după chipul în care doar Hristos a făcut-o, și anume prin iertarea păcatelor și taina împărtășirii cu El. „Mângâietorul, Duhul adevărului, Care de la Tatăl purcede” (Ioan 15,26), El este înnoitorul vieții noastre, pe care o lucrează în Biserică, Trupul tainic al lui Hristos, prin slujitorii ei, prin cei care se fac prietenii lui Hristos. Toate le lucrează Hristos în noi prin Duhul Sfânt. Deci iată tainica și marea lucrare la care Hristos îi face părtași pe apostoli și mai apoi pe episcopi și prin aceștia pe preoți. De două mii de ani Hristos, prin Biserică, seamănă în lume mântuirea prin iubirea Sa necondiționată pe care Duhul Sfânt ne-o descoperă fiecăruia după putința și dorința noastră de a o primi și fiecare se silește spre ea. Să nu rămânem departe de darul Duhului Sfânt care astăzi ajunge la noi prin Biserica lui Hristos și ne face părtași Cerului, unde Tatăl ne-a pregătit lăcaș prin iubirea Fiului și pogorârea la noi a Duhului. 

 

     Iubiți frați și surori întru Domnul,

     În această zi de praznic, în parohiile și mânăstirile Mitropoliei noastre, se organizează colecte pentru susținerea proiectelor pastorale, misionare și sociale ale Mitropoliei. Vă îndemnăm, cu toată dragostea, ca fiecare, după putință, să sprijiniți prin propria contribuție aceste proiecte necesare pentru păstrarea identității noastre creștin ortodoxe.

     Să mulțumim Domnului pentru toate darurile pe care le revarsă asupra noastră, neuitând că darul primit de la Dumnezeu rodește doar dacă este împărtășit cu semenii noștri, „pentru iubirea de frate dăruind Domnul harul Său”.

     Ai voștri ierarhi și păstori și rugători către Hristos Domnul, membri ai Sinodului mitropolitan,

† Mitropolitul IOSIF

al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale

† Episcopul SILUAN

al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei

† Episcopul TIMOTEI

al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei

† Episcopul Vicar MARC NEMŢEANUL

al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Europei Occidentale

† Arhiereul Vicar IGNATIE MUREŞEANUL

al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei şi Portugaliei

Dată la reședința noastră din Paris, la Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, 

anul mântuirii 2017

Next Post

Previous Post

© 2017 Parohia Ortodoxă Română „Nașterea Maicii Domnului” Antwerpen

Theme by Anders Norén